Producțiile Pink Floyd, albume sau fie concerte, au fost mereu de o minuțioasă și complexă viziune conceptual artistică, implicând totodată și costuri pe măsură. Imaginea care ilustrează coperta celui de-al 14-lea album de studio Pink Floyd, “The Division Bell” (1994), pare cu atât mai enigmatică cu cât mesajul ei nu a fost niciodată argumentat de către creatorul ei, directorul artistic de la Hipgnosis, Storm Thorgerson. Cele două capete monumentale, poziționate față în față, par mai degrabă expresia unei controverse decât a unui dialog. Materialul din care sunt executate (bucăți de tablă de inox nituite) par a fi făcute prin dezasamblarea și reasamblarea unei aripi de avion, iar pupilele celor doi ochi par a fi sigla aviației de război britanice. Aceste detalii subliniază o atmosferă încărcat beligerantă a disensiunii și mai puțin a consesiunii. Ca orice imagine artistic vizuală, cu cât este mai polisemică în sensuri și înțelesuri, cu atât poate fi mai de impact. Subtilitățile nu lipsesc nici ele din imagine (o catedrală la orizont, niște faruri luminoase asemănătoare a unei piste de aterizare, un câmp arid, lumina cerului la crepuscul).
Am găsit mai multe întrebări decât răspunsuri referitoare la această sculptură metalică. Însăși titlul albumului face referire la scindare. Expresia “Division Bell” se regăsește în Parlamentele britanice, canadiene și australiene (deci cele ale Coroanei Britanice sau de sorginte) și înseamnă o iminentă divizare pe poziții de controversă. Desigur că scindarea Pink Floyd, prin părăsirea grupului de către Waters, a lăsat urme adânci (Final Cut) în orgolii și în regrete totodată. La data când apare însă albumul mai există poate o speranța de împăciuire, de pace (piesă “High Hopes” care inchieie albumul).
Eu am găsit un corespondent al imaginii de pe coperta discului în sculpturile monumentale răspândite pe zone largi a Europei de Est din perioada socialistă, cu precădere în fosta Iugoslavie și denumite “Spomenik” (aici: https://www.calvertjournal.com/articles/show/7269/spomenik-yugoslav-monument-owen-hatherley și aici: https://www.feeder.ro/2014/07/08/monumentele-comunismului/ ). Se regăsesc și la noi astfel de monumente în spiritul neo-constructivismului futurist (Orșova, Porțile de Fier, Barajul Vidaru, cvasi necunoscutul monument de pe canalul Dunăre-Marea Neagră de prin dreptul localității Straja, Costinești, dar și în București). Ca o relație directă a anului de apariție a discului (1994) și războaiele de secesiune din fosta Iugoslavie (1991-1995 războiul sârbo-croat și 1992-1995 războiul din Bosnia și Herțegovina), văd o aluzie destul de evidență la aceste evenimente de pe continental European. În clipul video a piesei “High Hopes” apare un steag negru (sârbesc?) și trei steaguri colorate diferit (segregaționiștii?). Chiar și cele două profiluri identice pot fi în acest context simbolul unui război fraticid.
Daniel Ionescu 